1443 - Control 2
Gigel a primit spre păstrare un set de n cutii de greutăţi nu neapărat distincte. El a cântărit cutiile şi pentru fiecare greutate distinctă a notat pe o foaie, în ordine crescătoare a greutăţilor, numărul de cutii cu greutatea respectivă.
Deoarece fratele său mai mic avea prostul obicei să se joace cu numerele scrise de el pe foaie, Gigel s-a gândit să calculeze un „număr de control” după următorul algoritm: începând de la primul număr a grupat numerele de apariţii ale greutăţilor câte trei (dacă îi rămân numere negrupate la sfârşit, le ignoră). Dacă într-un grup sunt numai numere pare sau numai impare notează grupul cu cifra 1, altfel îl notează cu cifra 0. Din şirul astfel obţinut, se formează un număr care are ca valoare cifra zecilor egală cu numărul de valori 1 şi cifra unităţilor egală cu numărul de valori 0, obţinându-se astfel „numărul de control”.
Cerința
Citind greutăţile cutiilor, să se determine „numărul de control” şi să se verifice dacă este număr prim.
Date de intrare
Pe prima linie a fişierului de intrare control2.in se găseşte numărul natural n, iar pe următoarele n linii câte un număr natural, reprezentând greutăţile celor n cutii.
Date de ieșire
Fişierul control2.out va conţine pe prima linie „numărul de control”, urmat, pe linia a doua, de valoarea 0 sau 1. Pe linia a doua se va afişa 1 dacă numărul este prim, respectiv 0 în caz contrar.
Restricții și precizări
1 ≤ n ≤ 100- fiecare greutate este un număr natural, mai mic sau egal cu
200
Exemplu:
control2.in
21 1 3 2 6 2 6 2 8 9 8 8 9 10 8 11 18 11 12 14 15 17
control2.out
31 1
Explicație
După ordonare se obţine şirul: 1 2 2 2 3 6 6 8 8 8 8 9 9 10 11 11 12 14 15 17 18
Se obţine apoi
.
Din valorile 1 1 0 1 se obţine numărul de control 31, care este număr prim.
Încărcare soluție
Lipește codul aici
<syntaxhighlight lang="python" line="1"> import sys
def main():
sys.stdin = open('control2.txtin', 'r')
sys.stdout = open('control2.txtout', 'w')
numarGreutati = int(input()) greutati = list(map(int, input().split())) greutati.sort()
aparitii = [] numarApariti = 0 numarControl = 0 elementeSumaControl = [0, 0] estePrim = 1
i = 0 while i < numarGreutati:
count = 1
if greutati[i] == greutati[i+1]:
while greutati[i] == greutati[i+1] and i < numarGreutati:
count += 1
i += 1
aparitii.append(count)
numarApariti += 1
i += 1
for i in range(0, numarApariti // 3 * 3, 3):
elementeSumaControl[aparitii[i] % 2 == aparitii[i + 1] % 2 and aparitii[i] % 2 == aparitii[i + 2] % 2] += 1
numarControl = elementeSumaControl[0] + elementeSumaControl[1] * 10
if numarControl % 2 == 0:
estePrim = (numarControl == 2)
else:
for d in range(3, int(numarControl ** 0.5) + 1, 2):
if numarControl % d == 0:
estePrim = 0
break
print(numarControl, file=sys.stdout) print(estePrim, file=sys.stdout)
if __name__ == '__main__':
main()
</syntaxhighlight>