1200 – Spiriduși
Mei și Satsuki s-au întors de curând în casa de vacanță a familiei lor. Această casă este formată din N
camere, unite între ele prin N-1
culoare, astfel încât să se poată ajunge din orice cameră în orice altă cameră. Intrarea în casă se face prin camera 1
. Deoarece casa n-a fost locuită timp de mai multe luni, în fiecare cameră i
s-au stabilit s[i]
spiriduși de praf.
Cele două fete doresc să-și amenajeze un spațiu de joacă întins pe mai multe camere. Ele vor să stabilească două camere a
și b
(nu neapărat distincte), astfel încât drumul cel mai scurt de la intrarea în casă până în camera b
trece prin camera a
. Fetele vor merge apoi din camera a
în camera b
pe drumul cel mai scurt (fără a trece de două ori prin aceeași cameră), gonind spiridușii de praf aflați în fiecare cameră prin care trec, inclusiv pe cei din camerele a
și b
. După ce fetele ajung în camera b
, ele consideră că toate camerele din care au gonit spiridușii de praf au fost alese pentru spațiul de joacă.
Fetele au stabilit pentru fiecare cameră i
un coeficient p[i]
care reprezintă cât de plăcută ar fi camera i
pentru spațiul lor de joacă. În plus, ele au convenit că nu vor goni în total mai mult de C
spiriduși ai prafului din camerele prin care trec.
Cerința[edit | edit source]
Cunoscând valorile lui N
și C
, numărul de spiriduși ai prafului s[i]
, coeficienții p[i]
pentru fiecare cameră i
, cât și modul în care sunt unite camerele prin culoare, să se determine suma maximă a coeficienților p
ai camerelor alese pentru un spațiu de joacă ce respectă condițiile impuse de Mei și Satsuki.
Date de intrare[edit | edit source]
Pe prima linie a fișierului de intrare spiridusi.in
se vor afla două numere naturale N
și C
cu semnificația din enunț. Pe a doua linie se vor afla N
numere naturale separate prin câte un spațiu, al i
-lea dintre acestea reprezentând numărul de spiriduși s[i]
aflați în camera i
. Pe a treia linie se vor afla N
numere întregi separate prin câte un spațiu, al i
-lea dintre acestea reprezentând coeficientul p[i]
al camerei i
. Pe următoarele N-1
linii se vor afla câte două numere întregi x
și y
separate printr-un spațiu, semnificând existența unui culoar ce unește camerele x
și y
.
Date de ieșire[edit | edit source]
În fișierul de ieșire spiridusi.out
se va afișa o singură linie conținând un singur număr natural, reprezentând suma maximă a coeficienților p
ai camerelor alese pentru un spațiu de joacă ce respectă condițiile impuse de Mei și Satsuki.
Restricții și precizări[edit | edit source]
1 ≤ N ≤ 100 000
1 ≤ C ≤ 20 000 000
1 ≤ s[i] ≤ 20 000 000
, pentru oricei
,1 ≤ i ≤ N
.-10 000 ≤ p[i] ≤ 10 000
, pentru oricei
,1 ≤ i ≤ N
.1 ≤ x, y ≤ N
- Pentru 20% din teste, fiecare cameră are maximum
2
vecini. - Pentru 30% din teste,
N ≤ 1 000
. - Se garantează că pentru orice cameră
x
, numărul total de spiriduși aflați în camerele de pe drumul cel mai scurt de la camera1
la camerax
nu depășește1 000 000 000
.
Exemplu:[edit | edit source]
spiridusi.in
6 8 2 4 6 2 4 1 3 10 11 -2 4 5 1 2 2 3 2 4 4 5 4 6
spiridusi.out
13
Explicație[edit | edit source]
Dacă alegem camerele a = 2
și b = 6
, obținem un spațiu de joacă format din camerele 2
, 4
și 6
.
Numărul total de spiriduși goniți din aceste camere este 4 + 2 + 1 = 7
, care este mai mic sau egal decât C = 8
.
Suma coeficienților p
ai acestor camere este 10 + (-2) + 5 = 13
, maximul posibil ce se poate obține.
Rezolvare[edit | edit source]
<syntaxhighlight lang="python3"> import sys
nmax = 10**5 logmax = 17
dx = [[] for _ in range(nmax+5)] up = [[0] * (logmax+5) for _ in range(nmax+5)] sum_val = [[0] * (logmax+5) for _ in range(nmax+5)] Psum = [[0] * (logmax+5) for _ in range(nmax+5)]
def build(node, father):
for i in range(1, logmax+1): up[node][i] = up[up[node][i-1]][i-1] sum_val[node][i] = sum_val[node][i-1] + sum_val[up[node][i-1]][i-1] Psum[node][i] = Psum[node][i-1] + Psum[up[node][i-1]][i-1] for next_node in dx[node]: if next_node != father: up[next_node][0] = node sum_val[next_node][0] = s[node] Psum[next_node][0] = p[node] build(next_node, node)
def dfs(node, father):
for next_node in dx[node]: if next_node != father: if s[next_node] > c: dfs(next_node, node) else: next_S = s[next_node] next_P = p[next_node] next_A = next_node for i in range(logmax, -1, -1): if up[next_A][i] and next_S + sum_val[next_A][i] <= c: next_S += sum_val[next_A][i] next_P += Psum[next_A][i] next_A = up[next_A][i] dp[next_node] = max(next_P, p[next_node]) dfs(next_node, node)
if __name__ == "__main__":
sys.stdin = open("spiridusi.in", "r") sys.stdout = open("spiridusi.out", "w")
n, c = map(int, input().split()) s = [0] * (nmax+5) p = [0] * (nmax+5) dp = [0] * (nmax+5) ans = 0
s_input = input().split() p_input = input().split()
for i in range(1, n+1): s[i] = int(s_input[i-1]) for i in range(1, n+1): p[i] = int(p_input[i-1]) for i in range(1, n): x, y = map(int, input().split()) dx[x].append(y) dx[y].append(x) build(1, 0) if s[1] <= c: dp[1] = p[1] dfs(1, 0) for i in range(1, n+1): ans = max(ans, dp[i]) print(ans)
</syntaxhighlight>